Acest post va fi scurt si informativ și este despre ceva ce tot povestesc prin viu grai de când am pățit-o și eu în mai multe zile de vineri. Așadar:

Dacă iei trenul spre Catford într-o zi de vineri, este foarte posibil, atunci când cobori la Catford Bridge, să simți un miros discret de grătar. Un grătărel vag și pe care nu știi de unde să îl iei – poate ți se pare, te poți gândi când mergi spre ieșire. Dar pe lângă miros, se mai aude și o muzică – un reggae, să zicem. Când începi să îl auzi, parcă și mirosul se simte mai puternic. Ce-o fi asta, te poți întreba în timp ce ieși împreună cu alte câteva grupuri care se vede clar că își pun aceeași întrebare ca și tine.

Dacă deja ai ieșit, întrebarea nu mai are rost. Spațiul din fața gării – care parcă e gândit fix pentru asta – este plin de prezența – ei bine da, a grătarului. Nu e acolo în nicio altă zi din săptămână, dar azi iată-l, cât se poate de real pe trotuar în fața ta, lângă chioșcul ”Mye green mango”. Un tip îl învârte cu mare stil în timp ce boxele lângă el duduie. Cel mai probabil, mai mult din jumate din grupul de călători deja dansează – sau dau semne de balans și își verifică din reflex telefonul, ca și cum acolo ar mai fi o scăpare – au program, merg în vizită, au mâncare în frigider, știu deja ce mănâncă la cină – toate evidențele, tot ce știau sigur despre ei în această zi de vineri. Doar că toate astea se spulberă ca un abur și cel mai probabil că mai mult de jumate din călătorii care au coborât din tren alături de tine sunt deja la coadă. Cel mai probabil și tu te-ai așezat deja, și te întrebi câte porții, cât sos jerk, și alte detalii logistice care vor face întâlnirea dintre tine și grătărel cât se poate de plăcută.

Atât am avut de zis. La mulți ani de 1 mai!