Un bagaj greu, poate douăzeci sau poate o sută de kilograme nevăzute în care știi că pui toată hipervigilența gândurilor despre – ”A zis cumva că vrea acasă? Îi e dor? E trist? A căzut pe gânduri?” și hipervigilența gândurilor – ”Am dat deja 13 lire? Pe ce? Cât s-a adunat? Cum e bugetul?”, și hipervigilența gândurilor – ”Ce fac plantele mele oare?”, și hipervigilența gândurilor: ”Am ratat link-ul de înscriere? Era ceva ce am ratat? Cât de repede trebuie sa citesc cele 40+ de pagini de student handbook? Trebuie să socializez cu TOATĂ lumea? Ce fac dacă nu am chef să socializez, mă prefac că stau pe telefon? E mai lame să mă prefac că stau pe telefon sau să privesc un perete? Unde găsesc trainingul anti-rasism și cât îmi ia să îl fac? O să am timp de citit pe commute? E înțelept să citesc și să lucrez pe commute? Poate doar să îmi descarc un joc? Ce o să fac atâtea ore dus întors? Dacă nu reușesc să înțeleg exact ce se vrea de la mine? Dacă nu mai am creier să traduc ce presupune tot acest assesment? Dacă îmi scapă ceva important?” și hipervigilența gândurilor ”Avem tot ce trebuie pentru AFCN? Am trimis textul? Am semnat acordul?”

Ploaie dimineața. Soare după-amiaza.

Prima săptămână. O pisică înt-un parc, cu privire albastră extrem de reticentă, aproape încruntată. dar care se mângâie de piciorul nostru, toarce și ne arată cum cu privirea aia poate speria un câine random de luptă și câțiva porumbei – apoi se răstoarnă cu burtica în sus la mângâiere.

Papagali care zboară pe deasupra străzii. Gândul meu despre dizlocare – ești dizlocatx până începi să cunoști plantele și păsările din zonă. Și până reușești să îți faci prima cafea bună dimineața.

O întâlnire care mă face să scriu pe un colț de caiet ”Permite-ți ( din nou) să visezi, și abia după aia vedem noi cum se pliază și în ce timp încape.” – întâlnirea cu entitatea care ne dă bursele ( LAHP ) și care sunt o mână de oameni zâmbitori, care ne zic de multiple ori – aplicați pentru orice idee aveți, întrebați absolut orice aveți de întrebat, scrieți-ne, veniți la noi, folosiți relația asta. Sunteți penultima generație care beneficiază de aceste burse.

Sunt reticentă la limbaj corporatist de orice fel, și depistez bullshit-ul destul de rapid. Dar oamenii ăștia sunt dispuși să stea să îți arate cum faci o finanțare, cum te inscrii în rețele, cum cauți ajutor pentru well being, stau cu noi să afle ce lucrăm și cum ar putea să ne pună munca în valoare. Și ne aplaudă la final.

Aș vrea să se termine așa săptămâna, dar după întâlnirea asta care îmi repornește câteva motoare interioare, mă pune dracu să deschid, în metrou, cele 2 platforme online pe care le avem pentru cursuri la școală ( Central – care e altă entitate decât LAHP ). Văd programul, văd ce e de citit, mă întreb de câte ori va trebui să fac naveta după octombrie, 7 gânduri în același timp, oare când am timp să citesc toate astea? Și mai ales- care e miezul? Ce vreau cu research-ul ăsta?

Pe fundal, gândul-motor pe care vreau să îl folosesc pentru fix construcția research-ului. Gândul că tu, ”Est European second class citizen”, nu te vei potrivi – nu vei înțelege. Nu îți va ieși. Nu te vei descurca, nu ca ei. Gândul ăsta care de fapt e hrănit de felul în care e construită lumea, pentru că sistemic Vest=progres&civilizatie, training si asimilație. Est=vă mulțumesc că îmi dați această șansă, promit să fac totul ca să demonstrez că merit! Noroc cu trainingul anti rasist al carui link il găsesc până la urmă, care povesteste de doua moduri de gandire mari care stau la baza gandirii rasiste: separatist ( suntem născuți diferit, unii sunt prin nastere mai buni ca altii) si asimilationist ( suntem nascuti egal dar marcati de mediul in care ne-am dezvoltat, si purtam mereu aceasta amprenta oriunde ne-am duce- de exemplu, Estul e necivilizat si Vestul e civilizat, iar oamenii civilizati din Vest ii vor educa, modela si civiliza pe oamenii barbari din Est *sau Sudul Global sau sau sau*).

Iau gândul ăsta ca pe un motor, și îl pun deoparte. O să îl folosesc în cercetare cumva, ca sa intorc perspectiva. Pentru că de fapt, dacă ne intrebăm câte skilluri dezvoltă persoanele care migrează de exemplu intre Uk si Ro, câtă muncă emoțională și reziliență, câte strategii de ”coping” și inclusiv câtă disponibilitate să comunice în altă limbă – pare că de fapt, ei sunt cei care au foarte multe de împărtășit și de ”predat” către persoane care nu au fost nevoite să migreze economic.

Mergem la Tate, privim ”multă artă” și realizezi ce bine se simte să încerci să îi povestești lui Marin de ce Duchamp a dat arta peste cap sau cine au fost expresioniștii. Și să îl privești desenând pe ecranele de pe care desenul lui e luat si proiectat mare pe perete.

Săptămâna ca un cal, de căruță dar și sălbatic. Din fericire, nu ambele în același timp.

( In imagine, desen de Marin M, ”că așa mi-a venit mie să desenez”)