Ne-am întâlnit în miezul verii, și încă descâlcesc ideile, discuțiile și felul în care ne-am ascultat – persoane care participă din primăvară la discuțiile despre ce înseamnă solidaritate când pleci la muncă în Anglia, pentru prima oară la o discuție de grup. Ne-am gândit la cum mișcările peste și dincolo de granițele timpului și ale spațiului creează tot felul de hărți. Am citit poezii și istorii din alte timpuri. Am râs mult, am jucat un fel de cărți ( cu dedicație pentru toate partidele de remi începute în Wembley, la întâlnirile găzduite de partenerii noștri ). Am făcut un mic ”împreună”, înainte de altele – nu neapărat mai mari, dar cu siguranță mai multe. Am visat la cum ar fi să ne adunăm mai mult, din mai multe părți ale vieții. Am povestit istorii de viață. Și cel mai important – am stat la aceeași masă oameni care poate în viața de zi cu zi nu se întâlnesc așa ușor. O poezie care ne-a entuziamat – găsită în arhiva May Day Rooms, scrisă la un picnic de 1 mai în 1980 de un domn cu pseudonimul ”Mr. Toad” :

”Ne gândim la mai mult și ne gândim la mai bine.

Avem o rugăciune, și avem un plan.

Vrem ceea ce vrem, și vom lua tot ce putem.

Destul cu războaiele, mari și mici.

Nu vorbim de lupta cu bogații aici –

Pe ei vrem să-i ardem oricând și oriunde. 

Vrem aer proaspăt, vrem apă bună

Și la chiuvetă să nu mai curgă rugină.

Vrem pământuri bogate și vieți salvate.

Și cât mai puține betoane armate.

Vrem ca femeile să fie libere 

Și vrem ca bărbații să știe 

Că prea multă putere îi face neoameni să fie. 

Vrem profesori care învață, și elevi ce predau. 

Și școli fără decani prodecani și alți draci

Sau Xerox și Kodak sau Shell, Royal Dutch. 

Nu mai vrem să muncim în cocioabe

Nu mai vrem șefi, nici răi, nici de treabă

Nu mai vrem să muncim doar ca să facem gunoi

Și nici gunoaiele să nu ne conducă pe noi.

Și pentru toți cei de aici, atât mai spun:

Cei ce dansează, și cântă cu noi – noroc bun!

Cei ce văd numai dezastre – mai țineți-vă gura

Pentru toți prietenii, iubiți și iubite – o bere rece și ura!

Și tututor care suntem aici, o zi fără frici. 

În această zi de mai, ori împreună, ori deloc.

Să o luăm încet, dar să o luăm din loc.” 

(Sursa: Peter Linebaugh, “The Incomplete, True, Authentic, and Wonderful History of May Day” – May Day Rooms Archives, traducere text: Vera Ion. )

Context: Această poezie este scrisă de un un fost muncitor al uzinelor Buick, cunoscut sub pseudonimul „Mr. Toad”. Pe 1 Mai 1980, la un picnic de cartier, Mr Toad s-a așezat și a a scris acest poem, intitulat ”Rugăciunea lui Mr Toad”. În loc să vorbească doar despre salarii sau programul de opt ore, poemul cere aer curat, apă bună, pământ verde, libertatea femeilor, școli eliberate de controlul corporațiilor și timp pentru prieteni și iubiți. Povestea se întâmplă în Detroit, într-o perioadă de recesiune, concedieri masive, automatizare și închideri de fabrici. În industria auto, ritmul benzilor de montaj devenea tot mai intens, iar o nouă generație de muncitori începea să pună sub semnul întrebării nu doar salariile și condițiile de muncă, ci și cât din viața lor era înghițit de fabrică. Influențați de mișcările pentru drepturi civile, de organizarea muncitorilor de culoare și de revoltele anilor 1960–70, unii vorbeau despre „refuzul muncii”: încercarea de a recupera timp, autonomie și libertate dincolo de banda de montaj.

( Imagine: parte din jocul ”Împreună”, costruit în cadrul proiectului de cercetare ”La muncă”- imaginea de pe cartea de joc este coperta sursei poemului – Peter Linebaugh, “The Incomplete, True, Authentic, and Wonderful History of May Day” – May Day Rooms Archives )